Asociatia MAME
ONG (Asociatie)Str. Clucereasa Elena, nr. 49A, București, România- 021(arată)
www.aso(arată)
rețele de socializare
71 navigare
Prezentare Asociatia MAME
Asociatia M.A.M.E. – Maternitate, Advocacy, Medicina, Educatie, este o organizație nonprofit, fondată la data de 07 aprilie 2009, la inițiativa Mariei Culescu, după ce a fost diagnosticată cu cancer. A urmat în România, la Institutul Oncologic Fundeni, tratamentul specific bolii, dar pentru că starea de sănătate nu se ameliora și boala avansa, a fost nevoită să plece la o clinică din străinătate pentru a beneficia de o serie de ședințe Cyberknife. Ajunsă acolo, a văzut diferența dintre posibilitățile oferite pacienților, de sistemul medical din străinătate față de cel românesc. S-a întors în țară cu dorința de a schimba ceva în bine, însă conștientizând faptul că, fiind o singură persoană, nu va putea schimba atât de multe lucruri câte și-ar fi dorit, a decis să înființeze un ONG în cadrul căruia să coopteze de-a lungul timpului, cât mai multe persoane care să susțină, să se implice și să adere la proiectele inițiate și derulate în cadrul asociației.

Servire la masă
Da
Da
Galerie video Asociatia MAME
Album #general 13
- Avem mare nevoie de sustinerea ta! Am dat startul ... Avem mare nevoie de sustinerea ta! Am dat startul unei campanii de strangere de fonduri pentru a putea oferi, in continuare, diverse terapii de recuperare medicala si psihologica celor 124 de copii diagnosticati cu cancer si alte boli grave care trec
- Vă invităm să vă bucurați alături de copiii ... Vă invităm să vă bucurați alături de copiii de la Centrul Stelutelor la petrecerea pe care Asociația MAME le-a pregatit- o cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.
- Adevaratii supereroi traiesc printre noi! Ei sunt ... Adevaratii supereroi traiesc printre noi! Ei sunt copiii care castiga lupta cu o boala grava, una dintre cele mai grele batalii pe care un om o poate avea de-a lungul vietii! Aflati cum noi, Asociatia MAME le suntem alaturi, in fiecare zi, la Centrul
- Desi, in curand, incepe noul an scolar, iar toamna... Desi, in curand, incepe noul an scolar, iar toamna isi face simtita prezenta tot mai mult, noi ne gandim cu drag la vara si la clipele minunate petrecute impreuna cu copiii in Tabara Stelutelor. Le multumim celor care au facut posibila organizarea ei
- Dragi prieteni, Până la data de 15 ianuarie 2014... Dragi prieteni, Până la data de 15 ianuarie 2014, puteți dărui 2 euro prin SMS la 8835 pentru a ajuta la înființarea Centrului Steluțelor – un centru de suport și recuperare pentru copiii bolnavi de cancer. Vă mulțumim în numele acestor copii!Echipa
- Carmen, unul din cei 124 de copii de care ne ocup Carmen, unul din cei 124 de copii de care ne ocupăm, în vizită la Asociația M.A.M.E., ne transmite un mesaj:
- Anișoara Pâslaru, mama unei fetițe diagnosticat... Anișoara Pâslaru, mama unei fetițe diagnosticate cu leucemie la numai un an și trei luni, povestind despre situația de criză prin care a trecut.
- Asociația M.A.M.E. a sprijinit, până în prezen... Asociația M.A.M.E. a sprijinit, până în prezent, peste 180 de cazuri individuale (copii și tineri diagnosticați cu boli grave) prin oferirea gratuită a unor servicii complementare tratamentului medical: consultanță, consiliere psihologică, traducere
- Video Asociatia MAME #5
- Video Asociatia MAME #4
- Video Asociatia MAME #3
- Video Asociatia MAME #2
- Video Asociatia MAME #1
Afișează mai multe
Contact Asociatia MAME
Adresă de contact
Str. Clucereasa Elena, nr. 49A, București, România
Alte informații
021 (arată)
rețele de socializare
Contactează online Asociatia MAME
Pentru mai multe informații despre Asociatia MAME vă rugăm să folosiți formularul de mai jos!
*Nu folosiți acest formular pentru a trimite oferte comerciale deoarece sunt considerate spam. Vă putem ajuta să vă promovați serviciile și produsele accesând pagina Înscriere în portal. Mulțumim!
Numele tau: Adresa de e-mail:

Prezentare Asociatia MAME
Infiintata cu scopul de a oferi sprijin copiilor si tinerilor diagnosticati cu afectiuni grave si celor care provin din medii defavorizate
Infiintata cu scopul de a oferi sprijin copiilor si tinerilor diagnosticati cu afectiuni grave si celor care provin din medii defavorizate
Ziar, televiziune online si radio pentru persoanele cu dizabilitati din Romania
observatorul .RO
Ziar, televiziune si radio online dedicat persoanelor cu dizabilitati din Romania
Pentru inscrieri în portal și relații cu clienții vă rugăm să ne contactați la:
telefon: | e-mail:office@observatorul.ro
telefon: | e-mail:office@observatorul.ro